Home » Știință » Organul care a stat ”ascuns” în corpul uman până acum. Cercetătorii indică un efect extrem de nociv pe care acesta îl poate avea

Organul care a stat ”ascuns” în corpul uman până acum. Cercetătorii indică un efect extrem de nociv pe care acesta îl poate avea

Publicat: 29.03.2018
Numit interstitium, noul organ a putut fi identificat cu ajutorul tehnicilor moderne care pot observa ţesutul viu la scară microscopică, conform unui studiu al cercetătorilor americani publicat recent în Scientific Reports. Totuşi, organul poate avea şi un efect negativ, permiţând răspândirea celulelor canceroase.

Cu ajutorul unei microcamere, savanţii au putut observa, în timpul unei endoscopii, ceva neobişnuit. Ţesutul care conecta organele era un spaţiu deschis, umplut cu fluid şi susţinut de o structură realizată din mănunchiuri de colagen, scrie Futurism.

Aşa cum reiese în imaginea de mai jos, interstitiumul se află sub stratul superior al pielii. Cercetătorii susţin că organul acoperă tot corpul, fiind o reţea interconectată, scrie Live Science.

Credit: Jill Gregor, Mount Sinai Health System (CC-BY-ND)

Aşadar, această reţea de canale este prezentă prin tot corpul şi lucrează ca un amortizor elastic şi moale care protejează organele de şocurile externe.

Organul are proprietăţi unice şi o structură şi conform lui Neil Theise, unul dintre membrii echipei de cercetători de la Universitatea New York, trăsăturile sunt „specifice şi dependente de structura unică şi tipurile de celule care îl formează”.

Savanţii speculează că unele proprietăţi pot lucra împotriva noastră, permiţând celulelor canceroase să se răspândească în întreg corpul. Echipa de cercetători a găsit că în pacienţii cu unele tipuri de cancer malign, celulele pot părăsi ţesuturile de provenienţă şi se pot deplasa prin aceste canale, ajungând să contamineze sistemul limfatic. „Odată pătrunse, este ca şi cum ar fi într-o cascadă. Avem o nouă perspectivă asupra mecanismului de răspândire a tumorilor”, a afirmat Theise.

Cu analize suplimentare ale fluidului care se deplasează prin reţea, cercetătorii speră că vor putea detecta cancerul mult mai devreme decât este posibil cu metodele curente.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un organ despre care nu se ştia a fost descoperit în corpul uman

11 lucruri uimitoare descoperite recent de ştiinţă. Corpul uman este mai FASCINANT decât se credea

Care este cel mai lung organ din corpul omenesc?

Primul organ al corpului uman care este afectat de stres

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate organică senzuală în care poți amesteca ingrediente”
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate ...
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?